Şi iacătă s-a terminat şi B’ESTFEST Summer Camp 2013. Aţi mâncat cartofi prăjiţi de un jeton? Aţi visat să faceţi şi voi bungee jumping, dar nu aţi avut bani? Aţi făcut pogo pe dubstep?
Eu zic că aţi bestfestit cam tare.
Dacă nu auziţi bine şi aţi răguşit, you’re doing it right. Eu am fost incognito printre voi şi v-am surprins ba în poze, ba în video, ba în paharul cu bere. Da, în caz că vă întrebaţi, şi eu am vânătăi de la prea multă voie bună şi dureri crunte de gât de la prea mult headbanging. Dar voi? Păi, voi o să vă găsiţi în videoclipurile şi pozele noastre. Şi aici nu vorbesc de prezenţă fizică neapărat , o să vă regăsiţi în bucuria altora asemenea vouă, deşi, nu asta contează.
Vibe-ul e tot ce contează.
Contează că, chiar dacă e sau nu prima oară când vii la B’ESTFEST ai simţit cu adevărat că eşti la un festival internaţional şi ai avut acel sentiment anume de apartenenţă, de înfrăţire random. Stăteai lângă o persoană cu care probabil nu ai fi vorbit în veci, dar sunt convinsă că ai trecut peste orgoliu şi i-ai cerut un foc, o ţigară sau o gură de bere.
Unde am fost eu? În prima seară, m-ai fi putut găsi lejer la cortul Vodafone, pe undeva prin primele rânduri, crescând, cu prea multă pasiune, febră musculară la Bass Turbat şi Joker.
Da, oameni buni, dacă v-aţi aflat în incinta cortului Vodafone, în prima seară, după orele decente, aţi zguduit membre pe ritmurile haotice de Bass Turbat. Ce mi-a plăcut? Frate, de apreciat că a fost live act, cu tot tacâmul, chitară, bass, tobe şi voce, iar dacă ați rămas suficient pe zonă, Joker v-a gâdilat sinapsele pe ritmuri de wobble.
În a doua seară, hmm, să ne gândim. Ah, desigur! În ziua 2, ploaia torenţială din Bucureşti parcă a fost chemată de Subcarpaţi . Bean şi Georgiana Mănăilă au încercat să ne ia gândul de la vremea mohorâtă de afară şi de la mocirla de pe bocanci (sau teneşi, după ghinion) prin ritmuri folclorice basuite bine de tot.
Coma! Îţi aminteşti veşnicele concerte Coma din Fire Club? Da, cam asta a fost atmosfera la scena Coca Cola, Coma m-a făcut să îmi amintesc de copilărie, iar prestaţia lor live m-a lăsat cu pielea de găină. Ce să mai zic despre ziulica asta? “Nas is like” şi am spus tot. 28.000 de oameni au fost „ like Nas” şi i-au ascultat dornici noul album.
Și iar ajungem în cortul Vodafone, unde, apparent mi-am pierdut 90% din timp. Adevărul este că dacă voiai agitație fără sens și distracție din plin, cortul Vodafone era the place to be. Gojira a dat startul la petrecere cu remixuri puțin mai rocărașe la Nirvana, Red Hot Chilli Peppers și Rage Against the Machine, dar și puțin mai comerciale și turbofine. Asta doar ca să ne treacă Noisia printr-un remember din perioada neurofunk și darkstep, până în cea a trapului de toate zilele. Nu știu despre voi, dar creierașul meu a fost încântat aproape până la refuz. Drept urmare, a doua zi am stat câteva minute bune ca să îmi fac curaj să mă ridic din pat.
În ultima zi, până şi vremea a fost cu noi, mocirla de pe jos a dispărut, iar pofta de distracţie a fost chiar la cote maxime. Pentru mine, totul a început cu scena Ciuc, unde au cântat cei de la Enter Shikari. O trupă care merită ascultată live oricând, o trupă de screamo cu influenţe din sfera muzicii electronice, nişte britanici simpăticuţi cu mult talent, mai pe scurt, Enter Shikari m-au obligat să headbanguiesc până la sfârşit. Încercaţi “Sorry you’re not a winner” voi cei mai hardcore, şi “Juggernauts” voi cei mai electronişti.
“Pentru ce trupă/proiect muzical aţi venit?” a fost întrebarea pe care v-am adresat-o în ziua trei şi cu toţii aţi răspuns : “Chase and Status”. Ei bine, realitatea a fost fix pe măsura aşteptărilor voastre. Pot spune, mai mult decât sincer, că e primul live act de muzică electronică care a avut tot ce trebuie: atmosferă, visuals, vocal bun, instrumentişit pe măsură. TOT.
Să nu credeţi că nu am auzit cum aţi început să cântaţi “Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen” în aşteptarea stimabililor “InTheJungleBaby”. Ne-am rupt tendoanele împreună pe piese precum “Blind Faith”, “Eastern Jam”, “ Let you go”, dar ne-am uns şi sufletele cu balade drum’n’bass “Time”, “Lost and Found”, “ End Credits”. Dacă nu v-aţi călcat prea tare în picioare la Ciuc, atunci, probabil, aţi venit cu mine la Friction ca să vă bucuraţi în voie sau de nevoie de nişte bas şi flow.
“Ce cuvânt vă vine în minte când vă gândiţi la B’ESTFEST?”
Când mă gândesc la B’ESTFEST mă gândesc la 28.000 de oameni care se zbânţuie pe aceeaşi muzică. Mă gândesc la o experienţă completă, mă gândesc la distracţie, voie bună, bere şi libertate. Un cuvânt care îmi vine în minte când mă gândesc la B’ESTFEST? “Experienţă”. Iar alte două îl urmăresc aproape fără ruşine : “de neuitat”.
Aşadar, dragi bestfestişti, sperăm că sunteţi la fel de obosiţi şi bucuroşi ca noi. Vă aşteptăm şi la anul!
Articol scris de Ana-Maria Gheorghe.
